Înscrie-ți proiectul la premiile REGIOSTARS 2026!


REGIOSTARS_2026_landscape.png

19 Februarie, 2026

Comisia Europeană a dat startul înscrierilor pentru REGIOSTARS Awards 2026, o competiție anuală deschisă participanților din toate țările membre ale UE, care premiază proiecte finanțate din fonduri europene cu impact semnificativ în regiunea în care au fost implementate. 

În București-Ilfov avem proiecte realizate cu fonduri europene care au contribuit la dezvoltarea economică și socială a regiunii, au rezultate care continuă să aducă beneficii și după finalizare sau au impact pozitiv asupra comunităților. De aceea, ADR București-Ilfov încurajează beneficiarii care îndeplinesc criteriile de selecție să se înscrie la această competiție paneuropeană. Cererea de participare poate fi finalizată pînă pe 22 mai 2026, prin completarea formularului de înscriere EU Survey REGIOSTARS.

La REGIOSTARS pot fi înscrise proiecte finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE) sau Fondul de Coeziune. Proiectele vor concura la cinci categorii, inspirate din obiectivele politicii de coeziune:

  • Europa competitivă și inteligentă – promovarea competitivității, inovației și rezilienței economice;
  • Europa verde – tranziția verde ca facilitator al dezvoltării regionale;
  • Europa conectată – îmbunătățirea mobilității și conectivității între regiuni;
  • Europa socială și incluzivă – realizarea unei Europe mai incluzive prin valorificarea talentelor regionale;
  • Europa mai aproape de cetățeni – promovarea dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de teritorii.
Un juriu independent, alcătuit din experți recunoscuți, va analiza aplicațiile și va selecta câștigătorii fiecărei categorii. Publicul va avea, de asemenea, posibilitatea de a vota online proiectul favorit dintre cei 25 de finaliști. Laureații vor fi anunțați în cadrul ceremoniei REGIOSTARS, organizată la Bruxelles, în luna octombrie, în timpul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor, și vor beneficia de o campanie de promovare dedicată proiectului lor.

Ghidul pentru concurenți, disponibil și în limba română, precum și detalii despre categoriile competiției, criteriile de eligibilitate și de acordare a premiilor puteți găsi aici.

Aici puteți vedea proiectele câștigătoare în 2025, iar aici puteți viziona un scurt filmuleț de la ceremonia anterioară de decernare a premiilor REGIOSTARS. 


7.2 ateneu.png

Se amână depunerea de proiecte pe apelul dedicat conservării, protecției...

Noutăți
Anunțuri

20 Februarie, 2026

Autoritatea de Management pentru Programul Regional București-Ilfov 2021-2027 a emis Decizia nr. 69 din 19.02.2026 privind amânarea începerii depunerii de proiecte în cadrul Apelului de proiecte PR...

Prioritatea 2.jpg

Consultare publică - Apel PR BI P2/2.1/1/2026 - Sprijin pentru digitaliz...

Noutăți
Anunțuri
Consultare publică

18 Februarie, 2026

Autoritatea de Management pentru Programul Regional București-Ilfov (AM PR BI) 2021-2027 lansează în consultare publică Ghidul solicitantului pentru APELUL DE PROIECTE PR BI P2/2.1/1/2026 - Sprijin...

situatie1.8.jpg

Stadiul soluționării contestațiilor depuse în cadrul apelului PR BI P1/1...

Noutăți
Anunțuri

11 Februarie, 2026

Autoritatea de Management pentru Programul Regional București-Ilfov continuă procesul de soluționare a contestațiilor depuse în cadrul apelului de proiecte PR BI P1/1.8/1/2025, în vederea asigurări...

ChatGPT Image 7.2 patrimoniu urban.png

Eveniment dedicat apelului de proiecte PR BI P7/7.2/1/2025 – Conservarea...

Noutăți
Evenimente
Anunțuri
PR BI P7/7.2/1/2025
Prezentare

10 Februarie, 2026

Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional București-Ilfov 2021–2027 (AM PR BI), a organizat marți, 10 februarie ...

istockphoto-1303877287-612x612.jpg

Rezultate concurs post Consilier Juridic

Anunțuri
Angajare

10 Februarie, 2026

Publicăm rezultatele concursului pentru ocuparea unui post de Consilier juridic din cadrul Biroului Juridic - anunț publicat în data de 16.12.2025.   Lista a fost pseudonimizată în conformitate cu...

REGIO ADRBI 2021  2027.png

Regio București-Ilfov în 2025: Comisia Europeană a rambursat aproape 75...

Noutăți
Anunțuri

09 Februarie, 2026

Anul 2025 a reprezentat o etapă importantă în implementarea Programului Regional București-Ilfov (Regio București-Ilfov 2021-2027), atât prin volumul de proiecte gestionate, cât și prin sumele ramb...