• Acasă
  • Anunțuri ADRBI
  • Sinteza Raportului OLAF 2025 – Statistici și perspective privind frauda cu fonduri europene

13 Mai

Sinteza Raportului OLAF 2025 – Statistici și perspective privind frauda cu fonduri europene

Sinteza Raportului OLAF 2025 – Statistici și perspective privind frauda cu fonduri europene
Autoritatea de Management pentru Programul Regional București-Ilfov 2021-2027 (ADRBI) a elaborat o sinteză a Raportului Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) 2025, document care oferă o imagine de ansamblu asupra evoluției fraudelor împotriva bugetului Uniunii Europene și a principalelor tendințe identificate la nivel european.

Frauda – mai sofisticată, mai digitalizată, mai transfrontalieră

Raportul OLAF 2025 confirmă că mecanismele de fraudă au evoluat semnificativ față de modelele clasice.

Dacă în trecut predominau fraudele legate de documente false sau achiziții publice manipulate punctual, în prezent se conturează o economie subterană europeană care exploatează lanțuri logistice globale, paradisuri fiscale, comerțul electronic, vulnerabilitățile finanțărilor bazate pe performanță și noile tehnologii, inclusiv inteligența artificială și criptomonedele.

Principalele domenii de risc identificate de OLAF sunt achizițiile publice, Facilitatea de Recuperare și Reziliență (RRF) și frauda vamală, aceasta din urmă cu un impact financiar estimat la aproape 1 miliard de euro în investigațiile din 2025.

România în contextul european

Sinteza acordă o atenție deosebită poziției României în raportul OLAF. Cu 14 cazuri finalizate și 11 cazuri cu recomandări pentru fondurile UE gestionate partajat/indirect și RRF, România se numără printre statele membre cu cel mai mare număr de investigații finalizate, alături de Grecia și Italia. Totodată, în perioada 2021–2025, rata de inculpare după recomandările judiciare OLAF în România este de aproximativ 29%, situând țara noastră peste state precum Belgia sau Franța, dar sub statele central-europene cu cea mai activă urmărire penală.

Cooperarea OLAF–EPPO și perspectivele de viitor

Raportul descrie anul 2025 ca un an de maturizare a relației dintre OLAF și Parchetul European (EPPO): 93 de cazuri au fost trimise de OLAF către EPPO, 59% ducând la deschiderea de investigații. Acest model de cooperare „twin-track" – investigații administrative și penale derulate simultan – reprezintă noua arhitectură de protecție a intereselor financiare ale UE.

În acest context, ADRBI subliniază că România are atât responsabilitatea, cât și capacitatea de a consolida rolul de lider regional în protecția bugetului european, prin digitalizarea trasabilității financiare, interoperabilitatea bazelor de date, cooperarea întărită DLAF–DNA–EPPO–OLAF și implementarea unor controale bazate pe analiză de risc și instrumente AI.

Documentul integral poate fi consultat pe site-ul oficial OLAF aici.