Sarbatorirea Zilei Europei - "ImprEUna suntem mai puternici"
Distribuie

09 Mai, 2024
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov s-a alăturat iniţiativei "ÎmprEUnă suntem mai puternici" - eveniment dedicat Zilei Europei, alături de Centrul Europe Direct Bucureşti din cadrul Institutului European din România, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi alte instituţii implicate în programe și finanțări europene.
Evenimentul a fost găzduit de Muzeul Municipiului Bucureşti în curtea Casei Filipescu-Cesianu, monument istoric reprezentativ din București care a fost consolidat și restaurat cu sprijinul fondurilor europene prin Programul Operațional Regional 2007-2013.
Reprezentanţii ADRBI au prezentat participanţilor activitatea ADRBI, exemple de proiecte finanţate prin programele Regio şi oportunităţile de finanţare prin Programul Regional Bucureşti-Ilfov 2021-2027.
Au avut loc prezentări ale materialelor realizate de către liceele ambasador ale Parlamentului European (EPAS) pornind de la tema "Cum văd tinerii orașul lor în anul 2050?", dezbateri pe tema schimbărilor climatice și ateliere menite să promoveze modalitățile de combatere a crizei climatice și, totodată, securitatea și reducerea risipei alimentare.
Nu au lipsit nici nici quizz-urile pe tematici europene sau puzzle-ul de asfalt cu harta UE. Momentele artistice au fost, de asemenea, prezente prin melodii și dansuri specifice unor popoare din UE (de exemplu Grecia, Bulgaria, România).
Evenimentul s-a încheiat cu reprezentația trupei Sigur că Da!, promotor al diversității culturale europene.
Mulţumim şi felicităm Centrul Europe Direct Bucureşti pentru eforturile depuse în vederea aducerii împreună a numeroase instituţii, elevi şi profesori.

Participarea ADRBI la Summitul Mobilitatii Bucuresti
Evenimente
Anunțuri
Caravana
16 Septembrie, 2025
Directorul general al ADRBI, dl. Dan Nicula, participă astăzi, 16 septembrie 2025, la Bucharest Mobility Summit – Everyone. Everywhere. Connected. Evenimentul marchează deschiderea oficială a Săptă...
Prezentare ghiduri dedicate Priorității 7 - O regiune atractivă și incluzivă
Evenimente
Prezentare
11 Septembrie, 2025
Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional București-Ilfov 2021-2027 (PR BI 2021-2027), a organizat, în data de 11.09.202...

Tinerii în vizită la proiecte Regio
Noutăți
Tineri
Evenimente
Anunțuri
Prezentare
Caravana
28 August, 2025
În 27-28 august 2025, ADRBI a fost gazda unui grup de tineri stagiari ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Aceștia au vizitat sediul nostru, în care li s-a prezentat activitatea...






















