Spune-ne cum ți s-a părut acest eveniment?
Părerea ta contează și ne ajută să ne organizăm mai bine pe viitor

Prezentarea Regio Bucuresti-Ilfov in cadrul proiectului Clear Cities
Distribuie

01 Octombrie, 2024
Marți, 1 octombrie a.c. a avut loc primul seminar de informare şi dezbatere din cadrul proiectului CLEAR CITIES.
Cu acesată ocazie, oportunităţile de finanţare prin Programul Regional Bucureşti-Ilfov 2021-2027 şi situaţia apelurilor încheiate au fost prezentate participanţilor - reprezentanţi ai autorităților publice locale, ai mediilor privat, universitar, de cercetare şi societăţii civile.
Regio Bucureşti-Ilfov constituie o sursă de finanţare nerambursabilă care ce adresează proiectelor derulate de aceşti actori din regiune.
Prezentarea susţinută se găseşte alăturat.
Agenda întâlnirii a vizat:
- Prezentarea ADRBI și a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027;
- Stadiul actual al Programelor Interreg și Interreg Danube;
- Prezentarea proiectului CLEAR CITIES în contextul programului INTERREG EUROPE: echipa de proiect, obiective, parteneriat, activităţi.
Cu acest prilej s-a constituit grupul de actori locali relevanți, preocupați de gestionarea eficientă a deşeurilor din regiunea București-Ilfov.
Stakeholderii invitați au fost selectați după modelul cvadruplului helix, respectiv: autorități publice locale, mediu privat, societate civilă, mediul universitar și institute de cercetare, la eveniment fiind prezente persoane reprezentative, cu expertiză privind tematica proiectului.
Participarea în cadrul proiectului rămâne deschisă, iar toate părţile interesate să se alăture acestui demers şi să se implice activ în gestionarea eficientă a deşeurilor în Regiunea Bucureşti-Ilfov pot transmite un e-mail la adresa contact@adrbi.ro, cu subiectul înscriere stakeholder - proiect CLEAR CITIES.
Pentru informaţii actualizate privind activitatea ADRBI şi a celorlalţi parteneri din proiect, vă invităm să accesaţi site-ul proiectului la adresa:: https://www.interregeurope.eu/clear-cities.
Spune-ne parerea ta despre acest eveniment aici.
Spune-ne parerea ta despre acest eveniment aici.

Oportunități de finanțare din fonduri europene pentru regiunea București-Ilfov
Webinar
Prezentare
27 Martie, 2025
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în colaborare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, a organizat, pe 27 martie 2025, un eveniment de informare dedicat oportunităț...

Eveniment Integrarea conceptului Noul Bauhaus European in regiunile romanesti
Prezentare
27 Septembrie, 2023
[Image] DG Regio din cadrul Comisiei Europene şi Agentia pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti-Ilfov au organizat în data de 21 septembrie 2023 atelierul 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐩𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐨𝐮𝐥 𝐁𝐚𝐮𝐡𝐚𝐮𝐬 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚...