Ghid de bună practică pentru dezvoltarea de infrastructuri verzi-albastre
Distribuie
23 Noiembrie, 2025
Semnalăm apariția Ghidului de bună practică pentru dezvoltarea infrastructurilor verzi-albastre, realizat de dr. peisagist Diana Culescu și dr. peisagist Alexandru Ciobotă, cu sprijinul Comisiei Europene – DG REGIO, Unitatea E2 (Croația și România) și al Autorităților de Management pentru Programele Regionale.
Documentul prezintă într-un mod clar, accesibil și bine structurat informații esențiale pentru proiectarea spațiilor verzi în contextul din România, punând astfel la dispoziția administrațiilor publice locale, proiectanților, specialiștilor în urbanism și a tuturor celor implicați în dezvoltarea sustenabilă a orașelor din România un instrument foarte util și așteptat.
Ghidul îndeplinește trei funcții strategice majore:
1. Consolidează înțelegerea conceptelor-cheie prin intermediul unui glosar și prin prezentarea de principii operaționale, care arată că investițiile în infrastructurile verzi-albastre (IVA) nu sunt simple proiecte punctuale, ci o rețea coerentă, nefragmentată, care oferă beneficii multiple – de la reglarea temperaturii urbane și stocarea carbonului la îmbunătățirea sănătății publice și sporirea biodiversității.
2. Servește ca material-suport tehnic concret, prezentând soluții detaliate pentru toate etapele ciclului de viață al unei investiții în IVA, de la planificare (Registrul Verde, audit) și proiectare (Studiul peisagistic) până la implementare (protejarea solului și vegetației) și gestionare (tipuri de abordări). Aceste soluții sunt concepute pentru a fi eficiente economic și pentru a aduce beneficii reale pe termen lung comunităților.
3. Oferă aliniere la contextul legislativ și instituțional, explicând și sintetizând cerințele normative naționale (cum ar fi Legea nr. 24/2007, care impune strategii pentru dezvoltarea rețelelor verzi) și europene (precum Regulamentul UE privind restaurarea naturii, care prevede menținerea suprafeței verzi și creșterea coronamentului arborilor). Această clarificare legislativă facilitează respectarea reglementărilor și, implicit, accesarea fondurilor europene destinate dezvoltării infrastructurii verzi-albastre.

Documentul depășește sfera biodiversității și se aplică implicit în proiecte de regenerare urbană, reziliența mediului construit și adaptare la schimbările climatice.
Pe lângă clarificările tehnice, ghidul include și o serie de exemple de bună practică, care arată cum un spațiu verde devine nu doar amenajat, ci valorificat pe deplin de comunitate.

ADR București-Ilfov a contribuit la acest demers, alături de celelalte agenții pentru dezvoltare regională din țară.
Regio București-Ilfov în 2025: Comisia Europeană a rambursat aproape 75...
Noutăți
Anunțuri
09 Februarie, 2026
Anul 2025 a reprezentat o etapă importantă în implementarea Programului Regional București-Ilfov (Regio București-Ilfov 2021-2027), atât prin volumul de proiecte gestionate, cât și prin sumele ramb...
A fost lansat în consultare publică Manualul Beneficiarului pentru Progr...
Noutăți
Anunțuri
03 Februarie, 2026
Autoritatea de Management pentru Programul Regional București-Ilfov (AM PR BI) 2021-2027 lansează în consultare publică Manualul Beneficiarului pentru Programul Regional București-Ilfov 2021-2027. ...